vineri, 30 august 2019

Ce trebuie sa stii despre Tamaioasa Romaneasca, un soi de struguri cu o istorie milenara?


In momentul in care vrei sa gusti un vin bun, primul care iti vine in minte este tamaioasa romaneasca. Foarte bine aclimatizat si cultivat pe arii intinse in Romania, soiul Tamaioasa Romaneasca este la baza unor sortimente de vinuri din podgorii mari romanesti, Dragasani, Dealu Mare, Cotnari. Soiul este foarte aromat, nu trebuie confundat cu Muscat Ottonel, care are o istorie ceva mai noua, fiind obtinut de abia in 1852, in Franta, Angers, prin incrucisari dintre Chasselas si Muscat de Saumur. Tamaioasa este originara din sudul Eladei, a fost baut in Antichitate, in Grecia Antica, in tot bazinul mediteranean. La un moment dat ajunsese si moneda de schimb pentru greci.
Ca sa mai reduca din cheltuielile cu transportul grecii si romanii au adus, pe langa vin, si butasi din soiul de vita de vie Tamaioasa. Coloniile grecesti din Marea Neagra au ajuns mari consumatoare de vin Tamaioasa, din sudul Greciei Antice tamaioasa a ajuns rapid in alte parti ale lumii. Primele plantatii atestate de Tamaioasa au fostgasite in sudul Galiei, in zona actuala a orasului Montpellier. De aici sunt originare si Muscaturile, de Frotignan, de Lunel, de exemplu. Naturalizarea soiului din Grecia s-a produs in adevaratul sens al cuvantului in Franta. La fel ca in Franta, soiul Tamaioasa a fost naturalizat in Romania si a devenit tamaioasa romaneasca. Tamaioasa e de gasit si in Italia, Spania, Portugalia, SUA sau Brazilia, Argentina, Africa de Sud, ca sa dam doar cateva exemple.

La noi in tara Tamaioasa este un soi cultivat de peste 2.000 de ani, soiul a reusit sa ajunga pe teritoriul tarii cand au aparut colonistii greci si comertul in orasele dunarene si de la Marea Neagra. Din perioada lui Burebista dateaza si denumirea soiului, de la latinul thimanea, tamaie, avand un caracter puternic aromat. Prima aclimatizare a soiului Tamaioasa a fost la Dragasani, din Dragasani a ajuns in podgoria Dealu Mare, cupajat cu Gordin si Basicata. Tamaioasa Romaneasca a rezistat cu stoicism invaziei filoxerei din 1860 si si-a castigat locul in randul vinurilor autohtone excelente. Strugurii soiului se coc tarziu, au mult zahar, planta e foarte sensibila la ger sau la schimbari de umiditate si temperatura, productivitatea ei e mica.
Crama Budureasca va ofera la preturi bune vin din tamaioasa romaneasca, perfect pentru orice ocazie. In fiecare sticla de Tamaioasa Romaneasca veti gasi o aroma unica si un gust sofisticat, indraznet. Sunt doua sortimente de Tamaioasa pe care nu trebuie sa le ratati. Bristena Tămâioasă Românească 2018, cu arome de flori de soc si de lime, gust de piersici coapte, cu note citrice, aciditate proaspata, un final lung si catifelat, Premium Tămâioasă Românească 2018, medaliat, premiat, cu arome de flori de soc si fructul pasiunii, fructos si floral, are aciditate proaspata, final foarte lung si bogat. Toate vinurile de la Budureasca au fost pregatite sub atenta supraveghere a specialistilor si in cele mai bune conditii tehnologice.